Femeile consideră că bărbații fericiți și zâmbitori sunt „semnificativ mai puțin atractivi” din punct de vedere sexual în comparație cu bărbații tăcuți și deprimați, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la University Of British Columbia.
Potrivit acestui studiu, femeile sunt cel mai puțin atrase de bărbații zâmbitori, preferându-i pe aceia care par trufași și puternici sau deprimați și sfioși, informează dailymail.co.uk.
În schimb, bărbații se simt cel mai mult atrași din punct de vedere sexual de femeile care par fericite și cel mai puțin atrași de acelea care par îngâmfate și sigure pe ele.
Studiul cercetătorilor de la University Of British Columbia din Canada, primul care a analizat, pe sexe, diferențele semnificative înregistrate în ceea ce privește nivelul de atracție pe care îl exercită zâmbetul, a încercat să explice fascinația exercitată de clișeul „băiatului rău” și de alte stereotipuri.
Acesta este, totodată, primul studiu care a analizat nivelul de atracție exercitat de manifestările de mândrie și rușine ale oamenilor.
Studiul, coordonat de profesorul Jessica Tracy, a fost realizat pe un eșantion de peste 1.000 de participanți de vârstă adultă, care au notat nivelul de atracție sexuală pe care îl resimțeau în momentul în care le-au fost prezentate fotografiile unor persoane de sex opus.
Fotografiile prezentau manifestări ale unor atitudini umane considerate universal cunoscute, precum fericire, mândrie și rușine/sfială.
Potrivit autorilor canadieni, expresia de mândrie accentuează trăsăturile fizice tipic masculine, precum o parte superioară a trupului mai bine evidențiată și o musculatură mai pronunțată.