Femeile considera ca barbatii fericiti si zambitori sunt „semnificativ mai putin atractivi” din punct de vedere sexual in comparatie cu barbatii tacuti si deprimati, potrivit unui studiu realizat recent de cercetatorii de la University Of British Columbia.
Potrivit acestui studiu, femeile sunt cel mai putin atrase de barbatii zambitori, preferandu-i pe aceia care par trufasi si puternici sau deprimati si sfiosi, informeaza dailymail.co.uk.
In schimb, barbatii se simt cel mai mult atrasi din punct de vedere sexual de femeile care par fericite si cel mai putin atrasi de acelea care par ingamfate si sigure pe ele.
Studiul cercetatorilor de la University Of British Columbia din Canada, primul care a analizat, pe sexe, diferentele semnificative inregistrate in ceea ce priveste nivelul de atractie pe care il exercita zambetul, a incercat sa explice fascinatia exercitata de cliseul „baiatului rau” si de alte stereotipuri. Acesta este, totodata, primul studiu care a analizat nivelul de atractie exercitat de manifestarile de mandrie si rusine ale oamenilor.
Studiul, coordonat de profesorul Jessica Tracy, a fost realizat pe un esantion de peste 1.000 de participanti de varsta adulta, care au notat nivelul de atractie sexuala pe care il resimteau in momentul in care le-au fost prezentate fotografiile unor persoane de sex opus. Fotografiile prezentau manifestari ale unor atitudini umane considerate universal cunoscute, precum fericire, mandrie si rusine/sfiala.
Potrivit autorilor canadieni, expresia de mandrie accentueaza trasaturile fizice tipic masculine, precum o parte superioara a trupului mai bine evidentiata si o musculatura mai pronuntata.