Bărbații stresați le consideră pe femeile supraponderale sau chiar obeze a fi mai atractive, spre deosebire de bărbații care sunt relaxați, conform unui nou studiu, transmite LiveScience.
Această concluzie confirmă și studiile anterioare care au demonstrat că în situații de criză, când resursele sunt rare, oamenii preferă parteneri mai voluminoși, probabil pentru că supraponderalitatea indică faptul că aceștia au acces constant la surse de hrană.
În cazul femeilor, spre exemplu, subponderalitatea poate însemna o dificultate crescută în a rămâne gravidă și a menține o sarcină până la capăt.
Psihologul Viren Swami, de la University of Westminster, din Londra, și colegul său, Martin Tovee, de la Newcastle University, au convins 81 de bărbați să participe la un experiment.
Aceștia au fost împărțiți în două grupuri, iar unul dintre grupuri a fost supus unei situații stresante, în timp ce celălalt grup a fost lăsat sa se relaxeze.
După această etapă, bărbați din ambele grupuri au fost chemați să se pronunțe cu privire la gradul de atractivitate al diferitelor femei din niște fotografii, femei care variau de la subponderale până la obeze.
Rezultatele au indicat că bărbații supuși situației stresante au dat note mai mari femeilor mai voluminoase decât bărbații relaxați, conform studiului publicat în PLoS ONE.
Aceste concluzii indică faptul că gradul de atractivitate al unei femei nu poate fi scos din contextul vieții de zi cu zi a bărbatului chemat să-l aprecieze.
Rezultatele pot contribui la explicarea diferențelor culturale dintre standardele de frumusețe acceptate de diferitele comunități umane.
Citește și Clătite cu ovăz și sirop de căpșuni