Femeile care nu sunt în formă au un risc de aproximativ patru ori mai mare de deces în urma afecţiunilor cardiovasculare sau din alte cauze în comparaţie cu cele care prezintă o capacitate „bună” de efort fizic, conform unui studiu efectuat în Spania.
Rata anuală de deces din cauza bolilor cardiovasculare (BCV) a fost de aproape patru ori mai mare în cazul femeilor cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, în timp ce rata de deces din alte cauze a fost de peste patru ori mai mare. Totodată, s-a observat o dublare a numărului de decese anuale asociate cancerului la femei cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, comparativ cu cele cu o condiţie fizică „bună”, conform unui studiu efectuat în Spania şi prezentat la EuroEcho 2019, un congres al Societăţii Europene de Cardiologie, încheiat în weekend la Viena, Austria.
La studiu au participat 4.714 femei, cu o vârstă medie de 64 de ani, supuse unor investigaţii ecocardiografice pe banda de alergare în urma unor boli coronariere cunoscute sau suspectate.
Pe parcursul unei perioade medii de monitorizare de 4,6 ani, au fost consemnate 345 de decese asociate bolilor cardiovasculare, 164 în urma cancerului şi 203 decese din alte cauze.
Rata anuală de deces cauzată de BCV a fost de 2,2% la femeile cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, comparativ cu 0,6% la persoanele care erau în formă.
Rata anuală de deces asociat cancerului a fost de 0,9% la femeile cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, în comparaţie cu 0,4% la cele cu activitate fizică regulată.
Rata anuală de deces din alte cauze a fost de 1,4% la femeile cu o capacitate deficitară de exerciţii fizice, comparativ cu 0,3% la cele cu o formă fizică bună.
În timpul cercetării, specialiştii au evaluat, de asemenea, funcţia ventriculului stâng, una dintre camerele de pompare ale inimii. Ei au descoperit că pacientele cu activitate cardiacă deficitară în timpul exerciţiilor fizice au prezentat un risc mai mare de deces din cauza BCV pe perioada monitorizării.
„Analizând ambele examinări, femeile a căror inimă funcţionează normal în timpul exerciţiilor fizice au o probabilitate mică de eveniment cardiovascular. Însă, în cazul în care capacitatea lor de efort fizic este deficitară, ele prezintă şi un risc de cancer sau din alte cauze. Cea mai bună situaţie este de a avea o performanţă cardiacă normală în timpul exerciţiilor fizice şi o bună capacitate de efort”, a declarat autorul studiului, doctor Jesus Peteiro de la Spitalul Universitar A Coruna.
„Faceţi exerciţii fizice cât de mult puteţi. Activitatea fizică protejează de decesul din orice cauză”, a adăugat Peteiro.
Citește și Femeile sunt programate să fie rele!