Cărbunele activ sau medicinal este cunoscut și sub denumirea de „carbo activatus”, „carbo medicinalis” sau cărbune adsorbant. Este un tip de carbon amorf obținut prin distilarea puternică a unor materiale ca lemn, coji de nucă de cocos sau anumite materiale vegetale.
În fitoterapie mai există și alte forme de cărbune preparate prin arderea la foc mocnit a unor părți din plante: sâmburi de struguri, semințe de in, ramuri de viță-de-vie, cu efect asupra tubului digestiv și de protector la nivel hepatic.
Cărbunele activ are ca principală caracteristică puterea crescută de adsorbție.
Se găsește în farmacii și este recomandat în cazuri de otrăvire cu diverse substanțe, oprind adsorbția acestora din tractul gastro-intestinal.
Dar, cel mai mare avantaj al terapiei cu cărbune activ este în cazul bolnavilor care au flatulență abundentă, balonări stomacale și intestinale după masă, dureri abdominale pricinuite de indigestie și arsuri gastrice.
Cărbunele activ acționează ca pansament gastric și poate reduce colesterolul din sânge.
Terapia cu cărbune de lemn datează de mii de ani.
În zilele noastre, această terapie mai este folosită în unele localități rurale. În descântecul pentru „deochi” (hipnoză involuntară), babele aruncă într-o cană cu apă un cărbune aprins, după care îi dau bolnavului să bea apa rezultată.
Ceea ce-l vindecă pe suferind nu este atât invocarea unor anumite spirite – deși are și aceasta un efect psihoterapeutic, de liniștire – ci extractul hidric obținut în urma stingerii cărbunelui în apă.
Cel mai bun cărbune pentru tratament este cel obținut din lemn de tei.
Prepararea cărbunelui se bazează pe principiul carbonizării materialului lemnos într-un mediu lipsit de oxigen.
În acest scop, se introduc într-un cilindru metalic sau țeavă metalică de 10-15 cm lungime, de preferință de bronz, alamă sau otel inoxidabil, ramuri uscate de tei, curățate de coajă. Golul dintre ele se umple cu nisip.
Recipientul se acoperă etanș la capete cu capace înfiletate sau dopuri de argilă și se ține pe flacăra aragazului timp de 1-2 ore, răsucindu-se din când în când, pentru a fi cuprins uniform de foc.
Se scot apoi ramurile carbonizate, se transformă în pulbere cu ajutorul râșniței de cafea și se păstrează în pungi de hârtie, la loc uscat.
Remediul mai poate fi obținut în vetre de foc mocnit, după tehnologia de producere a mangalului (cărbune pentru grătar), care poate fi folosit pentru tratament dacă provine din lemn de tei sau de esențe moi și este produs și păstrat în condiții igienice.
Pentru preparare, se pun ramuri de tei uscate și tăiate scurt într-o adâncitură făcută în sol într-un loc dezinfectat în prealabil cu apă de var și li se dă foc.
Se acoperă apoi totul cu un strat subțire de argilă sau pământ curat, pentru ca focul să ardă în prezența a cât mai puțin oxigen.
Substanțele active conținute de cărbune sunt, în general, carbonați (de mangan, magneziu, potasiu și sodiu), precum și unele minerale, îndeosebi siliciu și seleniu.
Acțiunea terapeutică a remediului se bazează pe însușirile sale antitoxice, absorbante, calmante, cicatrizante, antispastice, antiazotemice și antiinfecțioase.
Este indicat intern în intoxicații (cu ciuperci, plante otrăvitoare, pesticide, insecticide), afecțiuni digestive (diaree, dizenterie, colite, balonări), afecțiuni cardiace (hipertensiune arterială, arterite, palpitații), astm bronșic, alergie și azotemie (creșterea ureei și acidului uric în sânge), gută, hipercolesterolemie. Este contraindicat în constipație.
Se administrează câte 1/2-1 linguriță de pulbere la 100 ml de apă, de 2-3 ori/zi, între mese, cu excepția intoxicațiilor, când se iau 2-3 lingurițe de pulbere o dată.
Citește și Cine mănâncă puțin trăiește mai mult!
