Numită ştiinţific Melissa officinalis, de unde şi denumirea de melisă (mai este numită şi iarba roilor, iarba stuparului, busuiocul sau floarea stupilor, numele de „Melissa” derivând din cuvântul grecesc „Melitta”, care înseamnă albină), roiniţa are un miros plăcut de lămâie, datorită unui ulei volatil bogat în citral, citronelal, geraniol şi linalol aflat în Frunze. Pe lângă ulei volatil, frunzele mai conţin tanin şi o rezină amară
Roiniţa înfloreşte la început de iunie. În scopuri medicinale se recoltează doar partea aeriană (tulpină, frunze, flori), prin tăierea cu grijă a acestora, pentru a nu dezrădăcina planta.
Din 1,5 kg de plantă proaspătă rezultă aproximativ 100 g de plantă uscată.
În stare proaspătă, frunzele de roiniţă pot fi folosite ca adaos în salate, cărora le dau o aromă deosebită.
Prin substanţele medicinale conţinute, roiniţa are proprietăţi antispastice (diminuează contracţiile), carminative (calmează durerile abdominale şi expulzează gazele din intestin), coleretice (măreşte secreţiile biliare), eupeptice (reglează digestia stomacului), tonice şi sedative.
Se recomandă în boli de stomac (în general, ceaiurile de roiniţă tonifică stomacul şi înlesnesc digestia) şi ficat (leac excelent contra dischineziei biliare, colecistitei şi bun adjuvant contra litiazei biliare), în astm, anemie, balonări, indigestie, slăbirea memoriei, boli de plămâni, maladia Parkinson, ameţeli.
În colita de fermentaţie, roiniţa este unul dintre cele mai puternice remedii vegetale, inhibând dezvoltarea excesivă a bacteriilor de fermentaţie în colon, eliminând spasmele şi diminuând inflamaţia. Se administrează preparatul pe care pacientul îl consideră ca fiind cel mai eficient.
Grecii din antichitate numeau roiniţa „elixir de viaţă lungă”, datorită acţiunii benefice a plantei asupra oboselii intelectuale, insomniei, nevrozelor sau pentru calmarea tahicardiilor.
Cercetări recente au confirmat faptul că roiniţa are şi un puternic efect antioxidant, ceea ce înseamnă că menţine tinereţea celulelor din organism prin anularea proceselor de formare a radicalilor liberi – molecule din sânge responsabile de îmbătrânirea ţesuturilor.
Pe lângă efectul sedativ, infuzia de roiniţă alungă depresiile, fiind un ajutor preţios al celor care trec prin traume emoţionale.
Preparatele din roiniţă au efecte remarcabile în reglarea activităţii sistemului nervos. Sunt recomandate profilactic pentru afecţiuni cum ar fi pareza facială, boala Parkinson (în faze incipiente), Alzheimer.
Are efecte excelente contra insomniei şi a migrenelor. Este un leac verificat împotriva asteniei de primăvara şi împotriva asteniei în general.
Are efecte notabile în tratamentul depresiei, contra nevrozelor anxios-depresive. În tulburările de apetit care apar pe fond de stres se recomandă salata de roiniţă, care, se spune că face minuni în cazul bulimicilor.
Moduri de preparare
Pentru a obţine infuzia de roiniţă, se pun 3-4 linguri de plantă uscată şi mărunţită la macerat în 500 ml de apă, timp de 10 ore, după care se filtrează.
Extractul rece se păstrează, iar planta rămasă se fierbe în 500 ml de apă, timp de 5 minute. Se amestecă cele două extracte şi obţine 1 l de infuzie combinată.
Se ştie că efectul maxim pentru organism al unei plante medicinale se obţine atunci când planta poate fi administrată sub formă de pulbere, fără a se interveni cu nici un alt mod de preparare.
În cazul roiniţei, pulberea se obţine prin măcinarea fină a părţilor din plantă utile terapeutic.
În acest scop se poate utiliza râşniţa de cafea. Pulberea nu se păstrează mai mult de 15 zile, chiar dacă se ţine la rece, în întuneric şi borcane închise ermetic, deoarece uleiurile volatile se evaporă rapid.
De regulă, această pulbere se ia 3-4 ori/zi. Se ţine 10-15 minute sub limbă, apoi se înghite cu puţin ceai sau apă călduţă.
Tinctura de roiniţă se obţine din 15 linguri de pulbere pusă într-un borcan în care se adaugă cam 400 ml de alcool alimentar de 50°.
Se lasă la macerat două săptămâni, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe închise la culoare. Se administrează câte 50-100 de picături diluate în puţină apă, de 4 ori/zi.
Pentru obţinerea uleiului de roiniţă, se pun într-un borcan 15 linguri de pulbere, peste care se adaugă 1,5 l de ulei de floarea soarelui sau de măsline.
Se lasă la macerat 14 zile, în borcanul închis ermetic, iar uleiul medicinal rezultat se păstrează într-o sticlă închisă la culoare.
Acest ulei se poate folosi atât intern, ca ulei alimentar pus în salate, cât şi extern, contra reumatismului, nevralgiilor, durerilor de cap.
Foarte indicat pentru stimularea digestiei, combaterea dispepsiei şi prevenirea apariţiei spasmelor tubului digestiv este vinul de roiniţă: într-un litru de vin natural alb se pun 20 de linguri de pulbere de roiniţă şi se lasă la macerat 3 săptămâni. Se iau câte 3 linguri, înainte sau după masă.
Călugării benedictini considerau acest amestec un panaceu pentru întărirea memoriei dar şi pentru reîntinerire: se amestecă două gălbenuşuri de ou, două linguri de miere, 2-3 linguriţe de tinctură de roiniţă şi jumătate de linguriţă de pulbere de busuioc. Se consumă pe stomacul gol, dimineaţa, ca revigorant.
Citește și Remediile naturiste din China prezintă potențial toxic
