Produsele alimentare și carnea organică nu sunt de obicei mai bune pentru organism decât hrana convențională atunci când se pune problema conținutului de vitamine și de nutrienți, dar în general pot reduce nivelul de expunere la pesticide și bacterii rezistente la antibiotice, conform unui studiu publicat în SUA.
„Oamenii aleg alimentele organice dintr-o varietate de motive. Unul dintre acestea este cel legat de aparentele beneficii asupra sănătății”, susține Crystal Smith-Spangler, coordonatoarea echipei de cercetători de la Universitatea Stanford și de la Veterans Affairs Palo Alto Health Care, care a realizat acest studiu.
„Atât pacienții, dar și familiile noastre ne întreabă dacă sunt considerente legate de sănătate pentru a alege alimentele organice”, a mai adăugat ea.
Echipa de cercetători americani a comparat rezultatele a peste 200 de studii privind starea de sănătate a persoanelor care mănâncă hrana organică comparativ cu cei care consumă alimente convenționale, precum și studii privind nivelul nutritiv dar și de contaminare al diferitelor tipuri de alimente.
Categoriile de alimente cel mai des analizate în aceste studii sunt fructele organice și non-organice, legumele, cerealele, carnea, ouăle și laptele.
Conform standardelor Departamentului american pentru Agricultură, fermele organice trebuie să evite folosirea pesticidelor sintetice și a fertilizatorilor, a hormonilor și a antibioticelor. În plus, alimentele organice se obțin cu costuri de multe ori de până la de două ori mai mari decât cele convenționale.
Smith-Spangler și colegii săi au ajuns la concluzia că nu există nicio diferență în ceea ce privește concentrația de vitamine între cele două tipuri de alimente, singura diferență fiind un mic surplus de fosfor în alimentele organice.
Avantajele alimentației organice se remarcă însă în cazul expunerii la pesticide și bacterii rezistente la antibiotice.
Mai mult de o treime dintre alimentele convenționale conțineau reziduuri detectabile de pesticide, comparativ cu doar 7% dintre mostrele de alimente organice.
Mai mult decât atât, produsele organice din carne de porc și de pui prezintă un risc cu 33% mai scăzut de contaminare cu bacterii rezistente la antibiotice decât produsele similare convenționale.
Conform autorilor studiului, însă, cantitatea de pesticide identificată în alimentele convenționale nu depășește limitele permise, fiind considerată drept sigură pentru consum.
Citește și Istoria romanțată a bomboanelor