Că reclama este sufletul comerţului, se ştie deja. Şi este cât se poate de normal ca, în calitate de producător, să doreşti ca potenţialii tăi cumpărători să afle ce lucruri grozave le pui tu la dispoziţie. Nimic în neregulă până aici, „decât” să fie corect!
Urmărind unele dintre reclamele difuzate de posturile TV am putut afla (cu tristeţe şi cu îngrijorare pentru sănătatea micuţului) că Dylan mănâncă în fiecare zi margarină; e drept, Dylan este un privilegiat şi mănâncă margarină cu omega-3.
Ce mai contează că este acelaşi produs de generaţie veche, ticsit cu acizi graşi trans, extrem de nocivi pentru sănătate.
Îi dorim lui Dylan toată sănătatea din lume şi poate, cel puţin la următoarea reclamă, va trece măcar la o margarină de nouă generaţie.
Cât despre omega-3, staţi fără grijă, îi poate găsi oricând în peşte şi nuci!
Tot de la TV am aflat că doar mâncând cartofii prăjiţi de la McDonald’s îţi aminteşti pe loc de bunici! Minunat, am putea spune! Doar că nici de această dată nu a fost aşa.
În urma unui control asupra originii şi calităţii cartofilor prăjiţi de la McDonald’s a rezultat că acei „cartofi prăjiţi” provin din tratarea termică a produsului „cartofi congelaţi”, materie primă care conţine cartofi, ulei vegetal, dextroză, difosfat de sodiu.
Îl şi văd pe bunicu în laboratorul de chimie, pregătind, ce altceva, cartofi prăjiţi! Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie cuvinte precum „dextroză” şi „difosfat de sodiu” nu-mi prea aduc aminte de bunicu.
O altă „minunăţie” de pe piaţa alimentară din ţara noastră este reprezentată de iaurturile cu probiotice, în special de cele cu Bifidus, care (şi aici vine minunea) îţi reglează tranzitul intestinal.
Minunat şi de această dată. Doar că orice iaurt, prin modul său de preparare, este un produs care trebuie să conţină probiotice, bacteriile din genul Bifidus nefiind nicidecum o raritate.
Excepţie fac, desigur, iaurturile făcute nu din lapte, ci din chimicalele care se pot găsi, unde altundeva, decât în laboratorul lui bunicu.
Mi-a mai plăcut şi „uleiul de floarea soarelui fără colesterol”. Pe ăsta nu l-am văzut la televizor, ci direct în magazin. Singura problemă este că nici un ulei vegetal nu conţine colesterol, deci precizarea nu era necesară. E ca şi cum am vedea scris „kiwi dezosat” sau vreo altă aberaţie de acest gen!
Cu alte cuvinte (tot din reclame luate): „mâncatul ăsta nu-i aşa de simplu cum crede lumea”!
Nu vă lăsaţi înşelaţi, fiţi atenţi la alimentele pe care le achiziţionaţi din magazine şi învăţaţi să filtraţi toate informaţiile care vi se oferă, alegându-le doar pe cele bune!
Articol scris de Adina Rusu, nutriționist-dietetician
Citește și Risc de obezitate dacă mănânci „cât pentru doi” în sarcină