Sindromul picioarelor obosite și grele, caracterizat prin furnicături, oboseală și crampe nocturne, nu este cauzat, așa cum crede multă lume, de lipsa activității fizice.
Gambele devin obosite din cauza că musculatura lor nu primește cantitatea adecvată de sânge și oxigenul necesar pentru efortul depus.
Este vorba, deci, despre o afecțiune a articulațiilor inferioare cauzată de staza venoasă ce poate fi agravată de numeroși factori: consumul de contraceptive, constipația, creșterea în greutate, alimentația incorectă, sedentarismul.
Există mai multe remedii naturiste extrem de eficiente ce pot ameliora simptomele acestei afecțiuni. Rezultate bune au cele ce conțin extracte de centella asiatica, coacăze negre, viță de vie roșie, ginkgo biloba și castan sălbatic.
Centella asiatica și coacăzele negre au o acțiune protectoare a structurii venoase, fiind foarte eficiente și împotriva celulitei.
Vița de vie roșie este extrem de eficientă în cazul proastei circulații.
Frunzele sunt bogate în substanțe active care combat toate problemele circulației venoase sau capilare, ajutând în caz de hemoroizi, cuperoză, contrastând formarea hematoamelor la nivelul gambei.
Alte plante cu o capacitate extraordinară pentru a ajuta circulația sunt ginkgo biloba și castanul sălbatic, ce pot ameliora tonusul vaselor sanguine, fiind indicate în cazul picioarelor umflate. Ananasul, mesteacănul și păpădia favorizează diureza.
Pe lângă remediile ce conțin plantele menționate, mai sunt și alte măsuri ce pot fi luate pentru combaterea acestui sindrom.
Astfel, seara, înainte de culcare, este bine să mențineți, timp de 5 minute, gambele ridicate, sprijinite pe un perete. O dietă echilibrată ajută foarte mult, mai ales pe timpul verii.
Împotriva retenției hidrice este bine să beți cel puțin 2 litri de apă zilnic, să consumați fructe și legume proaspete.
Masajul limfodrenant este extrem de eficient, dar nu trebuie să înlocuiască activitatea fizică și nici băile reci.
Citește și Beneficiile uleiului de măsline