Adepţii acestei diete clasifică alimentele în acidifiante şi alcalinizante, în funcţie de efectul pe care acestea îl au asupra organismului.
Dieta alcalină a fost prezentată pentru prima dată în 1907, de către doctorul William Howard Hay din New York. El credea că acumularea de acid în organism duce la creşterea în greutate, oboseală şi anumite afecţiuni cronice.
Organismul uman conţine, în medie, 42 de litri de lichid, care în mod natural este alcalin. În timp ce stomacul are nevoie de un mediu puternic acid pentru digestie (pH 1,5-2,5), pH optim pentru celelalte fluide din organism ar trebui să fie în jur de 7,4.
Problema este că multe alimente din dieta noastră – carnea, cafeaua, alcoolul şi cerealele procesate – sunt foarte acidifiante.
Rinichii excretă excesul de acizi prin urină, dar o dietă bogată în acizi va tinde să îi suprasolicite.
Prin urmare, organismul va încerca să menţină starea alcalină luând minerale din oase şi din alte segmente ale corpului, ca magneziul şi calciul, pentru a neutraliza excesul de acid.
Dacă organismul va folosi mineralele pentru neutralizarea acizilor, vor apărea deficienţe care vor afecta atât echilibrul hormonal, cât şi procesele cerebrale.
Principiile generale ale acestei diete sunt că fructele şi legumele alcalinizează organismul, iar proteinele alimentare (cum ar fi carnea) îl acidifiază.
Dar întrucât proteinele sunt esenţiale pentru organism, ar trebui să consumăm aceşti macronutrienţi în cantităţi limitate. Dieta alcalină recomandă să consumăm 80% alimente alcalinizante şi 20% alimente acidifiante.
Citește și De ce trebuie să bem apă după o băutură acidulată