Perioada de post religios reprezintă, din punct de vedere nutriţional, un echivalent al dietei vegane, în care produsele de origine animală sunt excluse cu desăvârşire din alimentaţie.
Un regim alimentar echilibrat şi variat în timpul postului poate oferi o adevărată detoxifiere organismului, oferind în plus o serie de avantaje cum ar fi un nivel redus de acizi saturaţi, colesterol, un aport ridicat de fibre, magneziu, acid folic, antioxidanţi.
Există însă şi riscuri la care persoanele care postesc o perioadă foarte lungă de timp se pot expune dacă nu îşi asigură prin alimentaţie toţi nutrienţii necesari unei bune funcţionări a organismului.
Astfel, proteinele din plante pot satisface necesarul zilnic atunci când se consumă o mare varietate de plante. N
ecesarul de proteine poate fi crescut în cazul postului când sursele de proteine sunt cele mai greu de digerat, provenind din cerealele şi legumele. Cerealele au un conţinut redus de lizină, un aminoacid esenţial pentru organism.
Adăugarea în dietă a unor surse de proteine, precum fasolea sau produsele din soia, sau creşterea aportului total de proteine pot asigura acoperirea necesarului de lizină.
În ceea ce priveşte aportul de fier, trebuie să ştiţi că alimentele de origine vegetală conţin doar o formă de fier, numită fier non-hemic, acesta fiind mai sensibil atât la inhibitorii, cât şi la stimulatorii absorbţiei de fier.
Inhibitorii absorbţiei de fier includ acidul fitic, calciul, ceaiul, cafeaua, cacao, unele condimente şi fibrele. Vitamina C şi alţi acizi organici care se găsesc în fructe şi în legume pot stimula absorbţia fierului şi pot contrabalansa efectul acidului fitic.
Unele tehnici de preparare a alimentelor, cum ar fi înmuierea şi germinarea boabelor de fasole, cereale şi seminţe pot transforma acidul fitic şi pot îmbunătăţi absorbţia fierului.
Trebuie să aveţi grijă şi de aportul de zinc şi de calciu în perioada de post, întrucât multe plante conţin acid fitic şi acid oxalic, substanţe care împiedică absorbţia acestor minerale. Dacă postiţi, reţineţi că smochinele şi produsele din soia aduc un aport suplimentar de calciu.
Nu trebuie să uitaţi că nici un aliment de origine vegetală nu conţine cantităţi semnificative de B12, iar vitamina A preformată se găseşte doar în alimentele de origine animală, dietele bazate exclusiv pe alimente de origine vegetală fiind deficitare în acizi Omega-3, extrem de importanţi pentru sănătate.
Puteţi opta pentru suplimente naturiste care să vă asigure aceşti nutrienţi în cantitate suficientă pentru o bună funcţionare a organismului.
În final, nu trebuie să omiteţi că postul nu reprezintă un regim de detoxifiere sau o cură de slăbire, ci o ocazie de purificare, nu doar a organismului, ci şi spirituală.
Aşadar, profitaţi de această oportunitate pentru a deveni, nu doar mai sănătoşi, ci şi mai buni!
Articol scris de Adina Rusu, nutriționist-dietetician