Foarte mulți părinți se confruntă cu refuzul copiilor de a mânca legume și verdețuri. Cercetătorii cred însă că această problemă ar putea fi rezolvată de către mame. Specialiștii cred că dacă mamele ar consuma aceste produse devreme în sarcină, cei mici n-ar mai face nazuri.
Cercetătorii de la Centrul Monell Chemical Senses din Philadelphia au constatat că bebelușii își pot dezvolta preferința pentru alimente sănătoase încă de când se află în uter.
Un studiu arată că aromele trec de la mamă la făt, prin lichidul amniotic, în timpul sarcinii, potrivit dailymail.co.uk.
„Arome precum vanilia, morcovul, usturoiul, anasonul sau menta sunt transmise copilului prin intermediul lichidului amniotic sau prin laptele matern”, a declarat Julie Mennella, care a coordonat studiul.
Pentru a testa acest lucru, cercetătorii i-au administrat unei femei însărcinate capsule de usturoi sau zahăr înainte de a preleva o mostră de lichid amniotic.
Apoi, mai mulți oameni au fost puși să miroasă mostrele. Aceștia au deosebit cu ușurință mirosurile.
La pasul următor, cercetătorii au vrut sa afle dacă bebelușii rețin aromele pe care le-au experimentat în pântece.
Un grup de femei însărcinate a fost împărțit în 3: un subgrup a consumat suc de morcovi în timpul sarcinii, altul pe durata alăptării, iar cel de-al treilea a evitat complet consumul de morcovi.
Când copiii au început să consume hrană solidă, au fost alimentați cu cereale preparate cu apă sau suc de morcovi.
Astfel, s-a constatat că toți cei care experimentaseră gustul morcovului din lichidul amniotic sau laptele matern au mâncat cu mai multă plăcere cerealele cu morcov.