De peste 4500 de ani succesul sportivilor depinde de aceiaşi factori, şi anume contracţia musculară, coordonarea între sportivi şi antrenor şi o corectă dietă.
Unul din cele mai importante aspecte nutriţionale privind activitatea sportivă, recunoscut încă din timpul competiţiilor din Grecia antică, este reprezentat de nevoia crescută de energie.
Activităţile fizice din antrenamente şi concursuri cresc costul energetic zilnic cu 500 până la 1000 Kcal pe oră în funcţie de gradul de antrenament, durata şi intensitatea efortului.
Din acest motiv, sportivul trebuie să-şi satisfacă nevoile energetice prin creşterea consumului alimentar în vederea atingerii echilibrului dintre aportul zilnic de alimente şi consumul energetic.
Acest aport alimentar crescut trebuie realizat cu multă grijă atât privind macro – cât şi micronutrienţii, lucru care nu este întotdeauna uşor de făcut.
Aşa cum s-a arătat în diferite lucrări de specialitate, alimentele pot influenţa compartimentul psihomotor sportiv.
Tulburările în nutriţia azotată pot produce dereglări în emotivitate de tipul tristeţii, apatiei, prin acţiunea centrală a aminoacizilor aminaţi.
De asemenea, administrarea acidului glutamic are ca efect o creştere a activităţii psihice şi mentale, ca şi ameliorarea performanţei musculare. Trebuie ştiut şi că deficitul de vitamina B1 determină tulburări de tip emotivitate crescută, depresie, lipsă de coordonare, afectări ale formei fizice.
De aceea, respectarea regimului de viaţă şi a regimului alimentar în tot timpul antrenamentului, şi mai ales în perioadele de concurs, reprezintă un factor de bază care condiţionează pregătirea organismului la un nivel cât mai ridicat şi realizarea unor performanţe superioare, în continuă creştere.
S-au descris mai multe tipuri de raţii alimentare pentru sportivi, şi anume: pentru perioada pregătitoare sau de antrenament, pentru perioada de competiţie sau de concurs şi raţia alimentară de refacere sau tranziţie.
Deoarece sportivul nu se poate menţine în formă tot anul, în cursul unui proces de antrenament anual particularităţile fiziologice ale fiecărei faze de efort impun nişte cerinţe nutritive diferite: de bază, alimentaţia precompetiţională, alimentaţia competiţională şi post-competiţională.
Alimentaţia de bază trebuie să asigure necesităţile energetice şi nutritive pe termen lung; alimentaţia precompetiţională stabileşte condiţiile optime pentru competiţie, iar alimentaţia competiţională priveşte regimul alimentar dinaintea startului competiţiei şi din timpul competiţiei.
Ea trebuie adaptată pentru a se evita erorile nutritive. Alimentaţia post-competiţională vizează scurtarea perioadei de refacere.
Toate aceste raţii alimentare trebuie adaptate în funcţie de organismul fiecărui sportiv şi de tulburările organice existente, pentru a obţine un randament optim în întreaga pregătire sportivă.
Articol scris de Adina Rusu, nutriționist-dietetician
Citește și Exerciții pentru a scăpa de riduri
