LOADING

Scrie...

Restrictia calorica nu prelungeste viata, dar mentine sanatatea

Share

Dieta bazata pe restrictii calorice nu mareste speranta de viata, insa imbunatateste starea de sanatate, potrivit unui studiu realizat pe maimute si publicat de Nature.

Restrictia calorica reprezinta o practica de limitare a aportului caloric zilnic cu 10 pâna la 40 % in speranta de a imbunatati sanatatea si de a incetini imbatrânirea, teza pe care studii anterioare au probat-o pe rozatoare.

Studiul ale carui rezultate au fost publicate recent a fost lansat acum 23 de ani de un grup de oameni de stiinta de la National Institute on Aging din Baltimore (SUA) si respinge ipoteza ca aceasta dieta ar avea capacitatea de a prelungi viata, cel putin in cazul maimutelor, insa recunoaste efectele sale pozitive asupra starii de sanatate a acestor animale.

Cercetatorii, condusi de biologul spaniol Rafael de Cabo, au redus cu 30 % aportul caloric in cazul maimutelor Rhesus (Macaca mulatta) si au evaluat efectele acestei diete asupra unor exemplare de sex si vârsta diferite.

Speranta de viata a maimutelor, care de obicei atinge 27 de ani, nu a crescut nici in cazul celor mai mari, cu vârste intre 16 si 23 de ani in momentul inceperii dietei, nici la cele mai tinere, cu vârsta sub 14 ani la inceperea experimentului.

In schimb, cercetatorii au descoperit ca restrictia calorica a adus unele beneficii metabolismului acestor primate.

S-a observat o imbunatatire generala a parametrilor asociati cu bolile metabolice (diabet, obezitate), cele vasculare si cancerul, a explicat biologul Rafael de Cabo.

Maimutele care au consumat cu 30 % mai putine calorii au prezentat niveluri mai scazute de trigliceride, colesterol si glucoza, mai ales in cazul masculilor, precum si o incidenta „notabil mai mica” a cancerului la primatele mai tinere.

„Raspunsul este foarte asemanator altor raspunsuri de stres, fapt pentru care am putea considera restrictia calorica un stres metabolic, care cauzeaza ajustari globale in organism si care, când se mentine pe o perioada mai mare, aduce beneficii profunde sanatatii”, a explicat biologul.

Un studiu paralel, realizat de Wisconsin National Primate Research Center pe maimute si lansat in anii 1980, arata in schimb capacitatea dietei bazate pe restrictii calorice de a prelungi viata acestor primate.

 

Tag:

Din aceeași categorie

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *