Am putea fi tentati să credem că există opţiuni nelimitate în ceea ce priveşte combinarea iaurtului natural cu alte ingrediente, dar nu este chiar aşa.
Iaurtul este un aliment-minune gustos, sănătos şi versatil, fiind o alegere populară pentru micul dejun.
O modalitate foarte simplă de a conferi iaurtului o şi mai mare valoare nutritivă, dar şi un alt gust şi o altă textură este să-l amestecaţi cu ingrediente precum fructe sau cereale.
În cazul în care vă surâde aceasta idee şi deja aţi pus-o în aplicare, este totuşi bine să ştiţi că iaurtul nu se combină bine chiar cu orice.
Vă prezentăm, deci, patru dintre ingredientele care nu fac deloc casă bună cu iaurtul.
Cerealele dulci
Deşi este prin natura lui acrişor, iaurtul are totuşi un gust dulceag distinct, însă această dulceaţă nu seamănă deloc cu cea conferită de zahăr.
Prin urmare, dacă veţi avea curiozitatea de a amesteca în iaurt cereale cu cacao sau cereale cu gust de fructe, veţi avea o surpriză neplăcută, întrucât cele două tipuri de gust dulce se bat cap în cap, în loc să se completeze în mod fericit.
Cerealele sunt, într-adevăr, o idee bună de ingrediente ce pot fi amestecate cu iaurt, dar recomandarea ar fi să vă limitaţi la cerealele integrale simple, fără arome fructate şi fără cacao.
Fulgii de ciocolată
Dacă sunteţi amator de ciocolată, probabil vă închipuiţi că fulgii de ciocolată „merg“ cu orice, însă trebuie să ştiţi că afirmaţia nu este valabilă şi în cazul iaurtului.
La fel cum se întâmplă în cazul cerealelor dulci, gustul de ciocolată şi cel al iaurtului natural nu se potrivesc deloc.
În plus, în acest caz nu este vorba doar de o nepotrivire a aromelor, ci şi de o incompatibilitate a texturilor.
Iaurtul este moale şi cremos, în timp ce fulgii de ciocolată sunt crocanţi, iar combinaţia dintre cele două are un rezultat care este catalogat, în general, drept dezgustător.
Coacăzele
Aceste fructe se situează cumva la polul opus faţă de ingredientele menţionate deja, în sensul că nu sunt nici pe departe dulci.
Totuşi, deşi coacăzele nu au un gust dulceag, aroma naturala intră în conflict cu iaurtul tocmai pentru că ambele alimente au tentă de acrişor.
Nu vă lăsaţi descurajate: deşi coacăzele nu sunt o alegere bună pentru a fi amestecate cu iaurtul, există alte fructe care sunt ideale în acest sens: căpşunele, afinele, zmeura, merele.
Biscuiţii săraţi
Mulţi ar putea crede că, dacă cerealele naturale, fără arome adăugate, sunt bune cu iaurt, atunci în mod clar biscuiţii sau covrigeii săraţi se potrivesc perfect.
Ei bine, nu este aşa, iar nepotrivirea vizează două aspecte.
În primul rand, textura uscată a biscuiţilor nu se combină cu cea a cerealelor, iar firimiturile în amestec cu iaurtul nu au drept rezultat un produs apetisant, dimpotrivă.
În al doilea rând, gustul sărat al biscuiţilor este incompatibil cu gustul dulceag al iaurtului.
Deşi există situaţii când unele alimente sărate se amestecă în mod fericit cu unele dulci, iaurtul şi biscuiţii săraţi nu fac parte din această categorie de ingrediente compatibile din punct de vedere al gustului.