Cei care încearcă să slăbească și-ar putea reduce circumferința taliei cu peste 5 centimetri în doar 8 săptămâni prin mărirea proporției de proteine și reducerea celei de carbohidrați și grăsimi din dietă, potrivit unui studiu britanic.
În cadrul unei cercetări, un grup de femei și bărbați au urmat un meniu care combină un mic-dejun bogat în proteine cu produse ale gamei „Simply Fuller Longer”.
De-a lungul unei perioade de patru săptămâni, cei 45 de voluntari au pierdut în medie 4,7 kg, dieta acestora fiind restricționată la 1.000 de calorii pe zi.
În urma unui alt studiu mai extins, efectuat pe o perioadă de opt săptămâni, 12 dintre participanții supraponderali au slăbit în medie cu 6,5 kg urmând aceeași dietă.
Taliile voluntarilor s-au micșorat în medie cu 5 cm, ajungând la 94 cm, iar procentul lor de țesut adipos a scăzut de la 36,8% la 34%, nivelurile de colesterol scăzând cu până la o optime.
Meniurile includ gustări și mese semipreparate precum o salată de somon în stil asiatic, pui la grătar și risotto cu roșii, care conțin niveluri mari de proteine datorită peștelui și cărnii slabe.
Nutriționiștii susțin că o dietă care conține o proporție mare de alimente bogate în proteine poate ajuta la scăderea în greutate pentru că aceasta creează un sentiment de sațietate mai repede decât o dietă bogată în carbohidrați și grăsimi.
Cele mai recente diete populare care au adoptat același principiu includ Dieta Atkins și Dieta Dukan.
Studiul, efectuat de cercetători de la Institutul de Nutriție și Sănătate Rowett din cadrul Universității Aberdeen, relevă faptul că voluntarii se simt mai puțin înfometați în ciuda reducerii aportului de calorii cu 40%.
Dr. Alex Johnstone, unul dintre autorii studiului, recomandă urmarea dietei bogate în proteine numai până la atingerea greutății dorite, apoi menținerea acesteia prin exerciții fizice.