Pentru că ne apropiem cu paşi repezi de căldurile de vară, un subiect care ar trebui să ne intereseze şi mai mult în această perioadă ține de hidratarea corectă, menținerea în permanență a unei cantități optime de apă în organism.
După cum știți, apa reprezintă 5o până la 7o% din greutatea noastră corporală. Aşadar, oricât de mult ne-ar plăcea să credem că suntem numai muşchi, „numai fibră”, în principiu suntem mai mult apă.
Toate reacţiile din organismul nostru au nevoie de apă pentru a se desfăşura corect, apa înseamnă echilibru, normalitate, sănătate.
În mod obişnuit, ne hidratăm prin lichidele pe care le consumăm, dar o cantitate însemnată de apă este obţinută şi din alimente.
Pentru sportivi şi pentru unii bolnavi, există soluţii speciale de rehidratare.
În mod fiziologic, când organismul are nevoie de apă, apare senzaţia de sete.
Atenţie, însă, nu trebuie să aşteptăm să ni se facă sete pentru a ne hidrata, apa trebuie să fie consumată pe parcursul întregii zile pentru ca organismul să funcţioneze la parametri optimi.
Aţi observat probabil că nu toate lichidele satisfac setea. Ba, mai mult, unele dintre ele par să accentueze această senzaţie, şi cu cât consumăm mai mult din aceste băuturi, ne este tot mai sete.
Este doar o senzaţie, sau organismul chiar are nevoie de apă?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să înţelegem că nu toate băuturile sunt la fel.
Ele diferă prin mult caracteristici, de la gust, culoare, miros, până la compoziţia microscopică. Dar ceea ce ne interesează pe noi este osmolaritatea.
Osmolaritatea este o proprietate a lichidelor dată de numărul de particule pe care acestea le conţin. Mai concret, cu cât într-un lichid sunt mai multe particule cu atât osmolaritatea este mai mare.
În funcţie de această proprietate, lichidele pot fi hiperosmolare, hipoosmolare sau izoosmolare (sau izotone).
Soluţiile hiperosmolare conţin multă glucoză şi foarte puţin sodiu (sunt foarte concentrate).
Consumul acestor băuturi atrage apa în tractul intestinal pentru a le mai dilua, putând cauza diaree.
Dintre aceste băuturi amintim: sucurile de fructe, băuturile răcoritoare obişnuite, limonada, fresh-urile de fructe. Aşadar, consumând astfel de băuturi, nu veţi scăpa de sete, ci doar o veţi accentua!
De cealaltă parte sunt hipoosmolare. Acestea conţin glucoză în cantitate foarte mică sau deloc, nu scot apa în tractul intestinal şi nu sunt absorbite întotdeauna în totalitate în organism.
Dintre acestea amintim: apa, cafeaua decofeinizată, ceaiul, sucurile fără zahăr.
În final, soluţiile izotone sunt cele care conţin sodiu, potasiu şi glucoză în aceleaşi proporţii ca sângele uman şi ca fluidul extracelular.
Sunt soluții ideale care nu supun organismul la nici un efort când sunt consumate. Astfel de soluţii sunt cele folosite în spitale pentru rehidratare sau unele băuturi pentru sportivi.
În concluzie, până la stabilirea osmolarităţii băuturii pe care o aveţi în faţă, dacă vă este sete, apa rămâne cea mai bună şi mai sigură soluţie!