Noi beneficii ale dietei mediteraneene

Dieta mediteraneană ar putea ajuta persoanele în vârstă să prevină fragilitatea cognitivă şi să se menţină în formă. Un regim alimentar bogat în fructe şi vegetale, ulei de măsline şi peşte stimulează activitatea bacteriilor din stomac asociate unei îmbătrâniri sănătoase şi reduce bacteriile asociate cu reacţiile inflamatorii, au precizat experţi din cinci ţări. O astfel…

Unghiile vă arată dacă aveți probleme cu inima

O echipă de cercetători americani a analizat recent unghiile a 62.500 de femei, iar rezultatele obținute au fost cel puțin șocante… Măsurătorile au arătat că femeile care sufereau de boli de inimă prezentau un nivel al nicotinei în unghii dublu față de cele fără probleme de natură cardiacă. Specialiștii americani au declarat că această testare…

Iubirea și căsătoria reduc stresul

Un studiu recent a scos la iveală faptul că persoanele căsătorite sau cele care au o relație de lungă durată reacționează mai bine la stres decât cei care nu și-au găsit perechea. În cadrul experimentului realizat la Universitatea Chicago, voluntarilor puși în situații stresante le-au fost luate mostre de salivă, observându-se că cei care erau…

Somniferele se asociază cu un risc crescut de deces

Medicamentele prescrise în mod curent pentru dormit se asociază cu un risc de deces de aproape patru ori mai mare decât la persoanele care nu iau astfel de medicamente, arată un studiu american publicat în BMJ OPEN. Somniferele mai determină, la cei mai mari consumatori, un risc crescut de cancer (+35%), adaugă autorii studiului. Medicamentele…