Gândurile și cuvintele ne distrug sănătatea?

Atunci când transmiteți păreri negative, întotdeauna le veți simți în propriul corp mai întâi. Sănătatea este mai importantă decât orice dacă avem în vedere incidența crescută a cancerului și a afecțiunilor cronice – ca să nu mai menționăm costurile și implicarea emoțională. Pe lângă obiceiurile nutriționale corecte, efortul fizic regulat sau suplimentele nutritive, starea noastră…

Consumul mare de orez alb crește riscul de diabet?

Consumul ridicat de orez alb ar genera un risc mai ridicat de îmbolnăvire de diabet de tipul 2, potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători americani. Potrivit specialiștilor, incidența bolii ar fi în creștere constantă și necesită efectuarea de cercetări pentru identificarea factorilor de risc. Astfel, oamenii de știință au descoperit că unul…

Pătrundeți mai ușor tainele nail-art!

Despre manichiură, pedichiură, extensii de unghii, nail-art, manichiură SPA, pedichiură SPA puteți învăța nu furând cu coada ochiului de la unul, altul, ci urmând cursurile școlilor în care se poate învăța adevărata măiestrie a acestui domeniu. Din păcate, la noi în țară, aceste școli, care să ofere o pregătire foarte bună nu există întrucât nici…

Postul și beneficiile lui pentru sănătate

Încă din cele mai vechi timpuri s-a observat că, atunci când oamenii acordă prea multă atenție plăcerii de a mânca, dincolo de necesitatea strictă de a se hrăni pentru a face față eforturilor zilnice și ajungând la excese periculoase, se expun riscurilor de îmbolnăvire. Mai mult, o alimentație neechilibrată, în care predomină doar anumite alimente,…

Discuțiile „ca între fete” fac mai mult rău!

Ieșirile cu prietenele sunt în general o bună ocazie pentru a discuta despre probleme existențiale. Cineva evocă o ruptură în dragoste, altcineva vorbește despre dificultățile pe care le întâmpină în găsirea unui loc de muncă… În principiu, fetele consideră că este bine să vorbească permanent cu prietenele cele mai bune. Experții afirmă, însă, contrariul: discuțiile…